Acasă » Pentru trimitere » Practica medicală interzisă. Katerina Murashova: „Copiii moderni sunt creaturi teribil de plictisitoare. Există un singur model corect de educație

Practica medicală interzisă. Katerina Murashova: „Copiii moderni sunt creaturi teribil de plictisitoare. Există un singur model corect de educație

CHUFTEYUB U MAVSHCHN YUEMPCHELPN - LFP RTYLMAYUEOYE. eLBFETYOB chBDYNPCHOB - OEPTDYOBTOSHCHK YUEMPCHEL U VPMSHYYN PRSHFPN TBVPFSH U DEFSHNY. oP, RP UPVUFCHEOOPNH RTYOBOYA, OE DPUFYZMB VPMSHYI KHUREIPCH CH UCHPEK RTBLFYUEULPK DEFEMSHOPUFY (TBVPFBEF CH "PVSHLOPCHEOOOPK RPMYILMYOYLE", U "PVSHLOPCHEOOOSCHNY DEFSHNY"). y S UNEA RTEDRPMPTSYFSH, YuFP RTYYUYOPK FBLPK OE PUPVP LZHZHELFYCHOPK TBVPFSH RUYIPMPZB (2-3% HDBYUOP TBTEOOOSCHI - TBURHFBOOSCHI RTPVMEN) PF FBL ULBUBFSH, OEULPMSHLPHIVPLYUMKPDCHLPHIVPLY TBTEOOOSCHI.

EUMY CHURPNOYFSH TSYOEPRYUBOYE YZKHNEOB OILPOB (chPTPVSHECHB), FBL RP EZP UMPCHBN, RUYIPMPZYS YJKHYUBEF OE YuEMPCHELB, B FBL OBSCCHBENKHA LPTSKH.. rTEDRPMBZBA, CHPYPMBZMPCHOBCHOBCHUBCHB UMPCHOBCHUBCHB RUYIPPZYS YJKHYUBEF OE YuEMPCHELB UREGYBMYUFPN - DKHYECHEDPN. dYRMPN VYPMPZB CHUE - FBLY OE DBEF OCHETOPE, RTBChP YURPMSHЪPCHBFSH NEDYGYOULYK ZYROP CH NBUUPCHPN RPTSDLE. eUMY VSC YNEMP NEUFP UMEDHAEBS UYFKHBGYS: OBRTYNET, TEVEOPL - DPYLPMSHOIL YURKHZBMUS VTPDSYUEK UPVBLY, UFBM ЪBYLBFSHUS.. FPZDB TEVEOLB RPZTHTSBAF FTBOUPCHP UCHFHEDHEYECHP UPVBLY TEVEOLB CHFMHAEGHYSE RCHPUCHADHEYE EN, OP LFP CH LTBKOYE UMHYUBE. b TsEOEYOB RP-RTETSOENH, CHYDYNP RTDDPMTSBEF RPMSHЪPCHBFSHUS BFTYVKHFBNY ZYROPFEETB: LBTLKHOYOSCH VYTAMSHLY CH DBOOPN UMHYUBE.

LFP LPOYUOP YUBUFOPE NOOOYE. nu PYUEOSH RPOTBCHYMYUSH RBTH MEF OBBD CHYDEP MELGYY REDBZPZPCH - RUYIPMPZPCH: fBFSHSOSH yYIPCHPK YYTYOSCH NEDCHEDECHPK + UETYS RHVMYGYUFYUUEULYI UFBFEK. fBLCE YOFETEUOSCH LOYZY RTBCHPUMBCHOPZP RUIIPFETBRECHFB dNYFTYS bCHDEECHB.

FBFSHSOKH yYYPCHH YYTYOKH NEDCHEDECH S CH UCHPE CHTENS OE RTPUFP RTPYUYFBMB, B CHRYFBMB. CHUE VSHMP UCHPECHTEENOOOP Y RP DEMH, Y CHPPVEE LFP -LMBUUILB. lBFETYOB nHTBYPCHB - DTHZBS. POB RPUFPSOOP BUFBCHMSEF NEOS BDKHNSCHBFSHUS, Y EUMY S KHUFBMB, FP YUYFBFSH EE OE NPZH - DYULPNZHTF))
FP, YuFP POB LYUMYCHB - OE UPZMBUOB, POB RTPUFP OE UFEUOSEFUS ZPCHPTYFSH FP, ЪB YuEN OBVMADBMB ZPDBNY, KHCHETEOB CH UEVE - LFP DMS REDBZPZB (NOE RPYUENH-FP POBFCHPTYFSH FP) noe RPYENH-FP LBCEFUS, YuFP RPDTPUFLY EE MAVSFY OE VPSFUS L OEK YDFY. zPChPTA, LBL NBNB DCHHI RPDTPUFLPCH, DPCHPMSHOP UFEUOYFEMSHOSHCHI.
oBUUEF FTBOUB RPNPTEYMBUSH Y S, OP FBL RPOSMB, YuFP POB EZP OE YURPMSHJHEF. rTPVPCHBMB - DB, OP OE RPOTBCHYMPUSH. yOFHYFYCHOP POB - RTBCHPUMBCHOSCHK YUEMPCHEL, UYUYFBEF UEVS UETEDOSYULPN (EE UMPCHB), OE UFTENIFUS CHCHETI RP LBTSHETOPK MEUFOYGE, RTPUFP MAVYF Y DEMBEF UCHPA TBVPFH. rPOINBEF, YFP UYMSHOP "CHOKHFTSH" MEJFSH OE OHTSOP, LFP OE EE UZHETB, LFP FPTSE OTB.

raf88 RYUBM(B)
y S UNEA RTEDRPMPTSYFSH, YuFP RTYYUYOPK FBLPK OE PUPVP LZHZHELFYCHOPK TBVPFSH RUYIPMPZB (2-3% HDBYUOP TBTEOOOSCHI - TBURHFBOOSCHI RTPVMEN)

b VPMSHYE YI Y OE NPTsEF VSHFSH. rTPUFP RPFPNKH YuFP TDYFEMY OE UMSHCHYBF DEMSHOSHI UPCHEFPCH CH RPDBCHMSAEEEN UCHPEN VPMSHYOUFCHE. dBCE LPZDB CBTEOSCHK REFHI LMAOKHM Y ZTPN ZTSOXM, FBEBF OYUBUFOSCHI UCHPYI DEFEC L RUYIPMPZKH TEYYFSH UB OYI RTPVMENKH. b RTPVMENB CH UBNYI TPDYFEMSI. pV LFPN Y fBFSHSOB yYIPCHB RYUBMB: POB ЪBOYNBMBUSH U DEFSHNY, ULBTSEN DCHE OEDEMY, KHUREY VSHMY OBMYGP DBCE KH UBNSCHI VEOBDETSOSHI, OP LBL FPMSHLP DEFY CHPCHTBEBMYUSHPCHTPCHPTMYUSHPK -FCHTPVMYUSHPCHT.

raf88 RYUBM(B)
TSJOEPRYUBOYE YZKHNEOB OILPOB (chPTPVSHECHB), FBL RP EZP UMPCHBN, RUYIPMPZYS YJKHYUBEF OE YUEMPCHELB, B FBL OBSCHCHBENHA LPTSKH..

dB, LPCH. yOPZDB U LFPZP OHTSOP OBYUBFSH, YuFPVSH UOSFSH OBRTSCEOYE, B DBMSHYE HCE PF UBNYI TPDYFEMEK ЪBCHYUYF, CHPURPMSHHAFUS POY UCHPYN YBOUPN YMY OEF.

DB. OBCHBOOSCH NOPA MADI, YNEAF KHUFPKYUCHHA și PVPOBYOOKHA UYUFENKH GEOOPUFEK. bFP TBDHEF.

B DESPRE YUFP NPTSEF TBUUUYFSHCHBFSH YUEMPCHEL U DCHPSEYNYUS NSHUMSNY? VYVMYS ZPCHPTYF, YuFP PO OE FCHETD PE CHUEI RHFSI UCHPYI. h YOFETCHSHA, TEYUSH YDEF FBLCE Y P VBBPCHSCHI RPFTEVOPUFSI, UBFEN RUYIPMPZYUEULYI. b ZDE TSE DHIPCHOSCH GEOOPUFY Y LBLPCHP RTPGEOFOPE UPPPHOPYEOYE YI CH RYTBNYDE nBUMPKH? OE RPFPNH MY FBLYE TEYUY UP UCHPYNY LMYEOFBNY - RBGYEOFBNY P RTEUMPCHHFSHCHI RSFY RTPGEOFBI. chPRTPU: YuFP DEMBFSH PUFBMSHOSCHN? CE? xFTYTHA, LPOYUOP. b LBL CE CHMYSOYE DESPRE YUEMPCHELB UFETEPFYRPCH. Plasarea produsului CHOEDTEOYE FEIOMPZYY..

CHPF RPFPNH Y CHEDHFUS "veuEDSH" U LMYEOFBNY - RBGYEOFBNY P RSFY(!) RTPGEOFBI OE KHUOKHCHYI MADEK. y LFP U FPYULY ЪTEOYS YuEZP y lPZP? unNPFTEM YOFETCHSHA U BLFTYUPK, YURPMOYCHYEK CH UCHPE CHTENS DECHKHYLH - CHPDYFEMS FTBNCHBS YMY FTPMMEKVKHUB CH ZHIMSHNE vTBF. POB TBUHTSDBMB P FPN, RPYUENH, NPM, EE ZETPYOS CHPDYMB LFPF autobuz. YuFP POB OILHDB OE RPUFKHRYMB? Y RTPYEE, CH FBLPN TSE DHIE. CHPF CHBN Y PVTBYEG - NPDEMSH DMS RPDTBTSBOYS RPDTPUFLBN.

DBMEE, TBZPCHPTSH - TEGEOYY RP RPCHPDH OBRYUBOOSCHI EA LOYZ. dB, ITPPYP, FYRB, OP POY (IPTPYE LOYZY) OILPNH UEKUBU OE OHTSOSCH. oPTNBMEL!
b NOE FPCE, LPZDB FP TBYASUOYMY, YFP RPNYNP YuYRB Y DEKMB, EUFSH Y PFEYUEUFCHEOOSCH RTYMYYUOSCH NHMSHFSCH. b EUMY VSH OE VSHMP FBLYI MADEK? FTHDOP RTEDUFBCHYFSH.

UEKUBU PUEOSH NPDEO CBOT MYFETBFKhTSCH OPO - ZHYLYO. CHIPDIF CH LFP RPOSFYE Y IHDPTSEUFCHEOOPE UPIYOYFEMSHUFCHP U LMENEOFBNY CHLTBRMEOYS YUFPTYK YY TSYOOOOPZP PRSHCHFB. (VMPZ CH TSKHTOBME uOPV, LBL CHBTYBOF:) th EUMY OBTPD FTEVHEF ЪTEMYE Y TBBBG - IMEVB, - RTYSFOPZP BRREFIFB. rPRLPTO, EZHYTLY, ZHBUFZHHD și MYNPOBD CHLHUOEEE, OCHETOPE, RPMEЪOPK ZTEYUOECHPK LBY. a LFP RPOSPHOP.

RTPUFYFE DHIPCHOPZP NMBDEOGB, OP CH TSYFEKULYI DEMBY RPUFBTYE CHUEI VKHDH. oEDBCHOP RPDTHTSYMUS U YOFETOEFPN, RPMSH'HAUSH VYVMYPFELBNY. yuBUFP FBN RTPUSF PUFBCHYFSH PFЪSCCH. UTBH RTEDHRTETSDBAF, OE YURPMSHЪPCHBFSH UMPCHB lMECHP, FuKHRET, lMBUU. fBL ChPF, LFP-FP DPMTSOEO VShchFSH TsYCHYFEMSHOPK ЪBLCHBULPA. rTYNETPN. rPYUENH VSH OE YOFEMMYZEOFOPK TSEOOEYOE. ъБУЭН ОХЦОП RTYUFTBYCHBFSHUS LP CHUENKH RMPIPNKH. bFP FPCE UCHPEZP TPDB ZYROPMENEOF. ъБУЭН ЛБЪБФШУС ъДБЛПК ВК ВБВК, ХНИУФП ЦЭУФЧОПУФY. YuFP ЪB CHSTBTSEOYE, DBCE EUMY Y RPCHFPT YuEK-MYVP "OY ITOB.."
rTYDEF VSHCHYYK RBGYEOF U TEVEOLPN, ЪBDBUF CHPNPTsOP OEMERSCHK CHPRTPU, B ENKH CH PFCHEF, YЪ KHUF MELBTS DKHY, SING KHUMSHCHYBF FPMY ZBNYMSHTOP, MYVP RPPTDBCEFPVO MYVP PYMPCHYOPH YЪ EEOYE: „ъБКЛБ...”
OEMSHЪS DPIPDIFSH DP VBOBMSHOP RTYNYFYCHEYOSCH. th HTs, Y'CHYOYFE CHUE ЪB TEILPUFSH.

yCHBO dNYFTYECHYU RYUBM(B)
HTs, Y'CHYOYFE CHUE ЪB TEILPUFSH.

OYUEZP UFTBYOPZP, S RPLBJBMB DPYULE, EK FPCE OE RPOTBCHYMPUSH, FPCE TELP. x NEOS FPTSE VSHCHM CHOKHFTEOOYK RTPFEUF, OP OBN RUYIPMPZ OE OHTSEO, B CHPF LBL VSHCHFSH U FENY, LFP CH PFYUBSOYYY-YB UCHPYI RTPVMEN? EDEMA OBD X OBU VSHMP TPDFEMSHULPE UPVTBOYE, DESPRE LPFTPPN YLPMSHOSHCHK RUYIPMPZ PVYASCHMSM TEKHMSHFBFSCH FEUFYTPCHBOYS OBUYI DEFEC. cu CHPF Y OE OBMB, YuFP VSCHCHBAF FBLYE RTPVMENSHCH UENSHSI. 90%. ETCHSA, RPFPN S RPIULBMB EEE, RPDKHNBMB... OE OBBA, NPTsEF VSHFSH, S Y OE RTBCHB.

MEO, "PVSHCHYUOSCHE" RPDTPUFLPCHSHCHE RTPVMENSH: LFP-FP IBNYF RPUFPSOOP, LFP-FP U TPDYFEMSNY THZBEFUS, FPTSE RPUFPSOOP, LFP-FP HCE "ZKHMSEF", LFP-FP KHYUEVH ЪBUPVCHUEN.
ЪБВШЧМБ ЗМБЧОПЧП: ОЭФ ЧБИНПРПОПНИБОС Х UENSHSI, OE CHETSF CHETPUMSCHN, OE KHCHBTSBAF. h TsYЪOY TBYUBTPCHBMYUSH, OELPFPTSCHE RPYUFY YUFP PFYUBSMYUSH.

yCHBO dNYFTYECHYU RYUBM(B)
oEDBCHOP RPDTHTSYMUS U YOFETOEFPN

CHBN, LBL OPCHYULH CH UEFY, PFLTPA OELPFPTSHCHE UELTEFSCH RP FENE. chP- RETCHSCHI: LP CHUENKH OBRYUBOOPNKH OHTSOP PFOPUYFUS URPLPCOP. MADEK OETEDLP RTPCHPGYTHAF DESPRE PFTYGBFEMSHOSH BNPGYY. dBMEE, CHURPNNYOBEN vKHMZBLPCHB.. OYLPZDB OYUEZP OE RTPUYFE.. UBNY RTEDMPTSBF..

CH YOFETOEFE UKHEEUFCHHEF VPMSHYPE LPMYUEUFChP UREGYBMSHOSHI VYTC, AICI DESPRE RTDBDTSKH TBNEEEOP HKNB FELUFPCH. TELMBNOSHCHK. yOZhPTNBGYPOOSCHK. ъBLBYUYILBN - DMS VMPZPCH, YOFETOEF - NBZBYOPCH, F.E., CHUЈ DMS OBRPMOOYS UBKFPCH.
rTPPVMENB CH FPN, YuFP FELUFSCH FBN PDOPPVTBOSHCH, TBNOPTSEOOSHCH RKhFEN RPDVPTB UMCH UYOPOYNPCH. nBMP ITPPYI TBKFETPCH (YURPMOYFEMEK - RYUBFEMEK).
rПФПНХ FERETSH, UBNY ЪBLBYUYLY YYHYUBAF FELUFSCH (UFYMSH OBRYUBOYS) RPFEOGYBMSHOSHI "RYUBL", Y OBRTBCHMSAF DEMPCHPE RTEDMPTSEOYE P UPFTKHDOYUEUFCHE. (rППФПНХ DMS NEOS OBRTYNET, CHBTsOP LBLYE GEOOPUFY (OTBCHUFCHOOOSCH, DHIPCHOSCH) X LPOLTEFOPZP YuEMPCHELB.)

RTEDUFBCHYFEMY FBL OBSCHCHBENSHHI YOFYNOSCHI RTPZHEUUYK UEKUBU CH FTEODE. NOPZIE MAVSF RPDZMSDSCHBFSH, B FEN VPMEE MAVPRSCHFOP, YuFP CE FBN RTPYUIPDYF JB DCHETSHA LBVYOEFB.. dBMEE - RTDPDCHYTSEOYE CH UPGYBMSHOSHI UEFS DMS TELMBNSH LBL UPVUFCHEOPFYS, FCHEOPFYS, FCHEOPFYS, FCHEOPFYS S FTBJILB (OBTPDB).

LBL RTYCHMEYUSH, RPNNYNP FEIOYUEULYI seo - RTYVBNVBUPCH? NPTsOP RTY RPNPEY Y ULBODBMSHOPZP YOFETCHSHA U LTERLYNY CHSTBTTSEOYSNY DMS OEDBMELYI MADEK (RP UMPCHH ЪBLBYUYLPCH). DEMBEFUS UREGYBMSHOP, FP EUFSH OBYZTBOP DESPRE RHVMYLH. h RPMYILMYOYLE YUEMPCHEL, (lBFETYOB chBDYNPCHOB), CHEDEF EUVS LPTTELFOP. rPCHETSHFE.

DMS YOFEMMELFKHBMPCH, - EUFSH DESPRE VMPZ PUEOSH DBCE RTYMYUOP OBRYUBOOSCH UFBFSHY, RTBCHDB RTPGEOF (mix) UPPFOPEEOYS RTBCHDSCH Y IHDPTSEUFCHEOOPZP CHSHCHNSCHUMB, FBL Y PUFBEFUS Kommersant. y, LBL RTBCHYMP, TEBMSHOP OE TEYBEF RTPVMENSH FBLBS UFBFSHS, B RTPUFP YOZHPTNYTHEF. b YuFP LBUBENP CHETVPCHLY CH TBVPYUYE, DESPRE RTYEN CH RPMYILMYOYLE.. ve RPDDETTSLY ZPUKHDBTUFCHB - LFP RPYUFY VEKHUREYOP.

Y EEE, RPYUFY CHUE RUYIPMPZY YURPMSHJHAF CH TBVPFE SJSHL NEFBZHT, RPFFPNH OE UFPYF FBL VHLCHBMSHOP CHUE YUFPMLPCCHHBFSH. dPUFBFPYUOP NEOSHYE KHDEMSFSH CHAINBOYS CHYTFHBMSHOSCHN ("NBFTYUOSCHN") DTHЪSHSN, YZTHYLBN, Y CITEȘTE DESPRE TEBMYY PUFBOEFUS CHUE TSE RPVPMSHYE.

raf88 RYUBM(B)
chBN, LBL OPCHYULH CH UEFY, PFLTPA OELPFPTSHCHE UELTEFSCH RP FENE. chP- RETCHSCHI: LP CHUENKH OBRYUBOOPNKH OHTSOP PFOPUYFUS URPLPCOP. MADEK OETEDLP RTPCHPGYTHAF DESPRE...

rPYUENH FPMSHLP yCHBOKH dNYFTYECHYUH? cu FPCE bFPZP OE OBMB.

raf88 RYUBM(B)
YOFETCHSHA U LTERLYNY CHSTBTTSEOYSNY DMS OEDBMELYI MADEK (RP UMPCHH ЪBLBYUYLPCH). DEMBEFUS UREGYBMSHOP, FP EUFSH OBYZTBOP DESPRE RHVMYLH. h RPMYILMYOYLE YUEMPCHEL, (lBFETYOB chBDYNPCHOB), CHEDEF EUVS LPTTELFOP. rPCHETSHFE.

ChPO POP LBL... cu FPTsE PVTBFYMB CHOYNBOYE DESPRE LFP, Y FPTsE IPFEMB ULBJBFSH, YUFP CHTSD MY POB ZPCHPTYF "ЪBKLB" FEN, LPNH OE OKTsOP. rPTHZBMB TEDBLFPTB - TBOSHYE YOFETCHSHA RTBCHYMY. cu MYYUOP OE MAVYMB LFPPZP DEMBFSH, RPFPNH YuFP LBFPTTSOSHCHK FTHD: U TBZPCHPTOPZP OHTSOP RETECHEUFY DESPRE TKHUULYK Y UPITBOIFSH TEUECHESCH PUPVEOOPUFY.

ZHYMSHN „NPS TSIYOSH” 1972 ZPDB CHSHCHRKHULB - FPTSE P FPN, LBL YOFEMMYZEOGYS, KHCHMEYUEOOBS OPCHSHCHNY YDESNY, PDECHBEF DESPRE EUVS TPVH TBVPYUEZP. al YuFP
UBNB NSCHUMSH OE RMPIBS, YUEMPCHEL OE DPMTSEO ZOHYBFSHUS RTPUFSHNY UREGYBMSHOPUFSNY. OP RPTPELFYTCHYYYYL FPTSE DPMTSOSCH VSHFSH (YMY LBFETYOB nHTBYPCHB LBLYI YNEMB CH CHIDH RTPPELFYTPCHEYLPCH?)

bkl RYUBM(B)
YMY LBFETYOB nHTBYPCHB LBLYI YNEMB CH CHYDH RTPPELFYTPCHEYLPCH?

nu RPLBBMPUSH, YuFP POB UBNB FPMLPN OE OBEF, LPZP POB YNEEF CHCHYDH. OP CHPF CH PDOPN YOFETCHSHA POB PZPCHPTYMBUSH, YuFP MADI, LPFPTSHCHE OE TsYCHHF UMERP Y VE'DKHNOP (S RTPYUYFBMB LBL - "FTECHSFUS") Y EUFSH FE 5-10%.

2-3% YЪ OYI RTBCHPUMBCHOSHE, PUFBMSHOSHE LFP?
eUFSH MY UEKUBU CHPPVEE DEFY, LPFPTSCHE IPFEMY VSC UFBFSH YPZHETBNY, LPUNPOBCHFBNY, MEFUYILBNY? OH MBDOP UEKUBU. b FE, LFP TPDYMUS CH 70-80-E ZPDSH, EEE UPCHEFULIK RETYPD, SING UFBMY LEN IPFEMY? eUFSH LPOYUOP Y FBLYE, OP OE CHUEN LFP IPFEM RPCHEM TEBMYPCHBFSHUS. lBFETYOB LPOYUOP OBCHETOPE RTYYSCCHBEF L PUNSCHUMEOOPUFY TSYOY, LFP RTBCHYMSHOP. ZMBCHOPE, YUFPVSH DEFY OE NEYUFBMY RPRBUFSH CH 25% FAIRY, LFP TSYCHEF ЪB UUEF DTHZYI:)))

OH NPTsOP ULBBFSH, YuFP NPS DEFULBS NEYUFB TEBMYPCHBMBBUSH CH FPK YMY YOPK UFEREOY)
pVASUOA RPYUENKH: UOBYUBMB S IPFEMB VShchFSH LYOPMPZPN, RPFPN TSEMBOYS FTBOUZHPTNYTPCHBMYUSH CH CHEFCHTBYUB, RPFPN NOE RTEDMPTSYMY BUUYUFYTPCHBFSH PRETBGYA (PFPUPBFSHFSH LUPPVBFSH LFPZ UPFBFSH LFP) FTKHDPN, FBL, CHETOKHCHYUSH LIDEE RPTBVPFBFSH CH RTBCHPPITBOYFEMSHOSHI PTZBOBI, RPRBMB DESPRE ATJBL)
h YFPZE: ATYUF, YOPZDB RTYIPDIFUS ЪBOINBFSHUS KHZPMPCHOSCHNY DEMBNY, TBVPFBA U UPVBLPK.

RUYIPMPZYS CHSTPUMB YYURPCHEDY. UFBFKHU "RUYIPMPZB-LPOUKHMSHFBOFB", YNIP-YURPCHEDPCHBFSH WEI THLPRPMPTSEOYS. YUEUFOEE CHU-FBLY UFBFSH RUYIYBFTPN Y RPNPZBFSH VPMSHOSCHN MADSN.
NOE OE OTBCHYFUS YI TBULMBD- "NBFTYGB, URBUEOYE-UFBFSH CHPDYFEMEN FTPMMEKVHUB". B HER DEFY- CHPDYFEMY FTPMMEKVHUB? B FP, YuFP POB ZPCHPTYF, LFP RPCHFPTEOYE YJCHEUFOPK CHEY: „uchSFYFEMSH ZHEPZHBO ъBFCHPTOIL RYUBM, YuFP OBYB TSYOSH VEЪ vPZB RPDPVOB UFTHTsLE, ЪBCHYCHBAEEKUPK VUSHFCHOOOF VUSHFPUNSHUNGHOOF RYUBM Y UCHPEK TSYOY TBMYUOSCHNY KHDPCHPMSHUFCHYSNY: RTPUNPFTPN MAVYNSHI FEMERETEDBU, RTYSFOPK YUFPNPK RPUME USCHFOPZP KhTSYOB, BMLPZPMEN, YZTPK DESPRE LPNRSHAFETE... de UFBTBEFUS OE DKHNBFSH P FPN, YuFP UNETFSH CH LPOGE LPOGPCH PFOINEF X OEZP CHUE LFY PVEIVPMYCHBAEYE UTEDUFCHB, Y EDYOUFCHOOOPK DPUFKHROPK ENKH TEBMSHOPUFSPPHAZPHZPHUSDBVPL.<<жПНБ>>

OH RTP CHPDYFEMS, OH RTP RPRBUFSH CH 5-10% NOE FPTSE UOBYUBMB OE RPOTBCHYMPUSH. rP-NPENKH, LFP RTPUFP OEPVIPDYNPUFSH PE YuFP-FP CHETYFSH, LPZDB OEF CHETCH CH vPZB. cu LBL-FP OBKHYUMBUSH RTPRKHULBFSH H DTHZYI MADEK FY CHEY. ZMBCHOPE, POBO OE HUYF, YuFP OHTSOP RP ZPMPCHBN YDFY, Y OYZDE S RPLB OE OBUMB DBTSE OBNELB DESPRE LFP. OH CHPF RPOTBCHYMBUSH EK LFB NSCHUMSH UEKYUBU, VPMEE-NEOO UCHTENEOOBS NPFYCHBGYS DMS NPMPDETSY (Y NPTBMSHOP YUYUFBS), LBLYE-FP ZhBLFSHCH, CHYDYNP ZDE-FP OBUMB. OP CHPF CHUE ITS RPUMEDHAEYE UMPCHB Y OBVMADEOYS RTSNP RTPFYCHPRPMPTSOSHCH: MADEK POB KHCHBTSBEF-GEOIF-VETETSEF-MAVYF. th, LUFBFY, DEFY LBLYN-FP OERPUFYTSYNSCHN DMS NEOS PVTTBPN "ZHIMSHFTHAF" FBLYE CHEY. yN UCHETUFOILY, KHYUFEMS, TPDUFCHOOYLY ЪBVYCHBAF ZPMPCHH CHUSLPK ETHODPK, B SING CHUE TBCHOP KHNEAF PFLMAYUBFSHUS.

GYFBFB: pK, CHCH ЪOBEFE, DEFY FBLYE KHUFPKYUCHSCHE UHEEUFCHB, YI IPFSH PV DPTPZH VEK, SING CHUE RETETSYCHHF. FP EUFSH CHUE LFY UYUFENSCH NPTsOP PIBTBLFETYYPCHBFSH FBL: EUMY SING OE PUEOSH TBDYLBMSHOSHCH, FP SING OE PUEOSH CHTEDOSCH. (UNENUS.)

EUMY LBLPK-FP RPDIPD PUEOSH TBDYLBMSHOSHCHK, L OENH OHTSOP PFOPUIFSHUS U PUFPPTTSOPUFSHA. b YuFP LPOLTEFOP DEMBAF U DEFSHNY -- HYUBF YI MBYFSH RP YCHEDULPK UFEOLE YMY NBLBAF CH RPTTHVSH, YMY RPUFPSOOP U OYNY TYUHAF, YMY CHUE CHTENS YUIFBAF YN UFYY chPЪBTOEOUULPES, CHPЪOUULPE, CHOPZPCH -- CHPЪOUULP. DEFY DPUFBFPYUOP KHUFPKYUCHSCH, SING NPZHF RETETSYFSH CHUE LFP. zMBCHOPE, YuFPV CHUEZP bFPZP OE VSHMP UMYILPN HC NOPZP.

NPTSEF, LPOYUOP, Y OE CHUE FBL VEIPVYDOP, OP POB PYUEOSH VMYLB L UMPCHBN ZHEPZHBOB UBFCHPTOILB. ee GYFBFB: fPMSHLP ЪB UNSHUM TSYЪOY (VPTPFSHUS). ЪФП EDYOUFCHOOPE, YuFP PUFBMPUSH, -- ЪB CHUE PUFBMSHOPE OE OBDP LPOLHTYTPCHBFSH.
dB Y RTP 5% OE CHUE FBL HTS Y RMPIP OBRYUBOP: LFP MADI, LPFPTSHCHE RPOINBAF, BUYEN POY TSYCHHF.

PC, S UNPFTEMB ZHYMSHN LBL PDYO YUEMPCHEL CHDTHZ RTPUOHMUS Y RPOSM, YuFP CH NBFTYGE. OE NPZH CHURPNOYFSH OBCHBOYE... FBN CH LPOGE PE KHRMSCHCHBEF PF RTEUMEDPCHBFEMEK DESPRE MPDLE/LPTBVM Y CHDTHZ CHTEBEFUS CH DELPTBGYA:)) LPOEG ZHYMSHNB)
UHFSH CH FPN, UFP DE CHUA TSYOSH TSYM CH YULHUUFCHEOOPN NYTE.

CHPF FBL DESFEMY DESPRE CHTBTSHEK CBFCHE. UBNY RBDBEN Y FSOEN CH RTPRBUFSH DTHZYI, LPFPTSHCHE OE CHEDBAF, LFP UFTBIOP. ъB DEOSHZY CHUE.UEKUBU RPONBA, UFP CHETHAEIK DPMTSEO OBFSH, UFP OILBLPE ZOYMPE UMPChP OE DPMTSOP YUIPDYFSH YY KHUF. vHDH YURTBCHMSFSHUS.

HMPCHMSEF CHTBZ CH UEFI. OP U DTHZPK UFPTPOSCH, UBNY FETRYN, OP DEFSN CEMBEN MKHUYEK DPMY. RETEYBZYCHBEN YUETE UPCHEUFSH FBL YUBUFP. dBTPN RPMKHYUMY DBT UMPCHB Y OE CHUEZDB DESPRE RPMSHЪKH.

yCHBO dNYFTYECHYU RYUBM(B)
OP U DTHZPK UFPTPOSCH, UBNY FETRYN, OP DEFSN CEMBEN MKHUYEK DPMY. RETEYBZYCHBEN YUETE UPCHEUFSH FBL YUBUFP.

UPZMBUOB. PUPVEOOOP LPZDB RPUFBCHYFSH FY RTEDMPTSEOYS TSDPN, RPOSFOP DP YuEZP VEUUNSHUMEOOP.

yCHBO dNYFTYECHYU RYUBM(B)
CHPF FBL DESFEMY DESPRE CHTBTSHEK CBFCHE. UBNY RBDBEN Y FSOEN CH RTPRBUFSH DTHZYI, LPFPTSHCHE OE CHEDBAF, LFP UFTBIOP. ъB DEOSHZY CHUE.UEKUBU RPONBA, UFP CHETHAEIK DPMTSEO OBFSH, UFP OILBLPE ZOYMPE UMPChP OE DPMTSOP YUIPDYFSH YY KHUF. vHDH YURTBCHMSFSHUS.
fBL NOPZP UHVLHMSHFHT, EDYOSCHN OPTNBN SJSCHLB VSHFSH. DESPRE OBTEMB OEPVIPDYNPUFSH. lBL CE ZHTBOGKHYSCH VETETSOP PFOPUSFUS L UCHPENKH SJSHLH. pVETEZBAF DESPRE ЪBLPOPDBFEMSHOPN HTPCHOE.

HMPCHMSEF CHTBZ CH UEFI.

OE RPOSMB, RTPUFYFE.

Când un copil vine pe această lume, toată lumea, în primul rând părinții, își dorește ca el să fie fericit și să crească pentru a fi un om bun. Ce se întâmplă în continuare? La un moment dat, începem să experimentăm eșecuri care duc la efectul opus! Faktrum enumeră zece concepții greșite majore legate de creșterea unui copil.

1. Voi trăi pentru copiii mei.

„Am pentru ce să trăiesc. Voi trăi pentru copiii mei. Educația lor este sarcina mea principală.”

Ekaterina Murashova © Snob.ru

Nimeni nu poate fi o țintă pentru nimeni - aceasta este o responsabilitate prea mare care cade pe umerii unui nou-născut. Dacă trăiesc pentru tine, trebuie să-mi răspunzi cu ceva, să-mi îndeplinești așteptările. Vine un moment în care copilul nu poate face asta, motiv pentru care începe să se simtă vinovat. El înțelege sacrificiile făcute de părinții lui pentru el.

Cu doar două sute de ani în urmă, o femeie care intrase în ciclul reproductiv avea cinci sau șase copii, un mic cimitir de bebeluși morți și trăia pentru a-i pune pe supraviețuitori din nou pe picioare. Copiii au luat-o destul de calm, pentru că sacrificiul ei de sine era împărtășit de toată lumea. În zilele noastre, un copil poartă deseori povara nu numai a mamei care trăiește pentru el, ci și a bunicilor de ambele părți care îl așteaptă de mult, mult timp. Acest lucru este dificil din punct de vedere psihologic pentru copil și pot apărea probleme în acest sens. La o anumită perioadă de timp, omenirea a reușit să învingă mortalitatea infantilă și aproape toate infecțiile care au decimat orașe întregi. Singurul lucru care a supraviețuit sunt bolile neuropsihiatrice și ele sunt tot mai tineri: depresia juvenilă, boala Alzheimer, tulburările din spectrul autismului și altele. O singură greșeală asociată cu atitudinea „Am pentru ce să trăiesc” este suficientă pentru a asigura dezvoltarea nevrotică a unui copil.

2. Jucând la democrație

„Un copil este o persoană egală cu mine. Libertate, egalitate și fraternitate.”

Ai văzut o rață cu rătuci, cum se plimbă: mama merge în față, iar bebelușii o urmează. Au existat vreodată rătuci care au mers într-o altă direcție? Bineînțeles că au existat, dar au fost eliminate prin selecție naturală. Au fost mâncați. În procesul de evoluție, cu ajutorul selecției naturale, au fost selectați pui care erau capabili să urmeze o femelă, sau doi părinți, dacă specia era crescută împreună. Și astfel copilul se află într-o lume în care i se spune: „Ești o persoană egală cu mine”. Într-o astfel de lume, el este forțat să gestioneze adulții, iar acest lucru îi depășește puterile. Ca urmare, avem din nou nevroticism.

Adesea, „jocul democrației” își are rădăcinile în copilăria părinților. Majoritatea dintre ei au avut relații de familie dificile, așa că acum vor să devină „prieteni” cu copiii lor. De regulă, aceasta este o mamă singură hippy cu un fiu care este de acord cu totul atâta timp cât nu îl atinge și încearcă să „fie o mamă bună” și o prietenă. Aceasta este singura opțiune pentru educația democratică. Într-o familie numeroasă, o astfel de situație este imposibilă, pentru că cineva va ieși mereu. Când te comporți ca o „răță mare”, construind o lume pentru copilul tău, cu pericolele și „frumusețile” sale - acesta este respect și comportament adecvat față de el. Pentru că a venit pe lume sub aripa ta și trebuie să treacă ceva timp până să spună că a crescut deja și că este timpul ca el să devină o „răță adultă”.

3. Există un singur model corect de educație

„Există multe opțiuni parentale diferite și probabil că există cea potrivită undeva pe care trebuie să o găsești și de care să profiti.”

Populația are nevoie de copii care să urmeze cu atenție instrucțiunile, dar are nevoie și de cei care sunt capabili să-i rupă. Singurul criteriu pe care ar trebui să-ți bazezi educația este tu însuți. Ce să faci dacă generația mai în vârstă se amestecă în educație? De exemplu, îi interzici fiicei tale să se joace cu cosmeticele ei, dar se duce la soacra ei, iar ea îi dă pe ale ei. Cum se stabilesc limite în acest caz?

Trebuie să înțelegem că bunicii – indiferent ce spun ei – au perfectă dreptate, pentru că pur și simplu nu există modele greșite. Mai mult, ai fost deja crescut după unul dintre aceste modele. Nu trebuie să ne fie frică să le spunem: „Vă mulțumesc, dragilor, pentru părerea voastră, dar aceasta este familia mea și copilul meu și va face cum este obiceiul cu noi. Dar mulțumesc, pentru că ai dreptate.” Va fi o graniță: poți să iei cosmeticele soacrei tale, dar pe ale mele nu le poți lua. Nu va exista nicio ruptură în modelul din capul copiilor.

Fiica mea cea mare era un copil complet independent la vârsta de cinci ani. În weekend o duceam la bunica și străbunica ei. Străbunica mea, care m-a crescut, a încetat să mă mai recunoască după ce a suferit un accident vascular cerebral. Dar ea a recunoscut-o perfect pe fiica mea și, mai mult, când am adus-o, părea că se aprinde și se comportă complet diferit. Arăta așa: ușa se deschide, fiica mea independentă intră pe coridor, se întinde pe spate, își ridică picioarele și spune: „Tu, Galya (aceasta este mama mea), scoate-mi cizmele și tu, bulya ( abr. bunicuță), poartă rulouri cu scorțișoară”. Încep să sugerez timid că poate, dacă nu mă spăl pe mâini, atunci măcar să mă dezbrac mai întâi și apoi cocurile. La care bunica mea, târâindu-se în papuci, cu o tavă de chifle în mâini, îmi răspunde: „Lasă copilul să mănânce prima chiflă pe coridor, ce-i?” Și aruncă cocul acolo. Ce aș putea să-i spun femeii care m-a crescut și care nu mă mai recunoaște? Tot ce puteam face a fost să ies pe uşă şi să dispar.

Două zile mai târziu mi-am primit copilul, iar de îndată ce a trecut pragul, au fost activate granițele după care locuia acasă. Copiii știu să recunoască granițele, atâta timp cât acestea sunt clar definite. Sarcina noastră este de a informa copilul în ce lume s-a găsit și de a-și forma propriul model de creștere.

4. Copilul își poate descurca singur studiile

„Nu și-au făcut temele cu mine, dar am învățat. Am crescut ca o persoană normală, ceea ce înseamnă că există un fel de garanție.”

Această poziție este consecventă din punct de vedere logic, cu excepția unui singur lucru: nu sunteți părinții voștri, copilul dumneavoastră nu sunteți voi, iar lumea în care vă creșteți copilul nu este aceeași în care ați fost crescut. Un copil poate diferi în ceea ce privește temperamentul, puterea sistemului nervos și alți parametri; nu este nevoie să vorbim despre diferențele din mediu. Prin urmare, folosirea modelelor altora și cu atât mai mult a lăsa totul să-și urmeze cursul, nu este cea mai bună opțiune pentru rezolvarea problemei. Există șansa ca copilul să facă față totul de unul singur și să poată realiza multe, dar pentru a crește această șansă, ajută-ți copilul.

5. Morcov și stick

Metoda „morcov și stick”: întărire pozitivă și negativă.

Există două tipuri de oameni care nu fură. Unii se tem că vor fi trimiși la închisoare, alții simt că se vor murdări în asta. Doar primul tip de copil poate fi crescut cu morcovi și bastoane. Al doilea tip sunt sentimentele transmise de oameni semnificativi din copilărie. Nu există nicio lege morală internă, există ceva care a fost odată stabilit în noi, deși nu ne amintim. Întărirea negativă poate opri doar comportamentul nedorit. Pentru a dezvolta obiceiuri bune, trebuie să vă amintiți întărirea pozitivă. Când copilul tău face ceva bun – mai ales dacă anterior a făcut invers într-o situație similară – spune-i cât de bine este. Copilul vrea să fie cuminte și, observând momente marcate de laude, va încerca să le repete.

În același timp, proiectează aceste sentimente asupra ta: nu are rost să spui că copilul se comportă bine sau rău față de o altă persoană, singura persoană ale cărei emoții și sentimente îl privesc ești tu însuți. Asume responsabilitatea.

6. Copiii nu sunt animale

„Metodele care sunt folosite pe animale nu pot fi folosite pe copii: este imoral.”

Aceasta este o greșeală. Când se nasc copiii, sunt 80% animale mici. Umanizarea începe aproape imediat, dar are loc treptat. În timp ce copilul este mic, în el există mult spirit animal. Iar lucrurile care se aplică la creșterea pisoilor, cățeilor și altor animale se aplică și lui. Să ne amintim reflexul condiționat cauzat de metoda întăririi pozitive și negative.

7. Negocieri cu copilul dumneavoastră

„Poți oricând să ajungi la o înțelegere cu un copil.”

Psihologul Lorenz Kohlberg a construit etapele dezvoltării copilului pe baza dezvoltării sale morale. Copiilor li s-au dat condițiile sarcinii: există un băiat căruia i s-a interzis să intre în dulap să cumpere gem. Într-o zi, în timp ce nimeni nu se uita, s-a hotărât să ia niște dulceață și a scăpat din greșeală cana; ea a căzut și s-a rupt. Și mai este un băiat ai cărui părinți i-au cerut să ducă o tavă cu cești din bucătărie în sufragerie. Când căra tava, s-a împiedicat din greșeală și a spart toate ceștile. După care au întrebat care băiat, după părerea lor, era mai de vină. Copiii sub cinci ani au răspuns că a fost al doilea pentru că a spart mai multe căni.

Când ajungi la o înțelegere cu un copil mic, trebuie să înțelegi că încerci să ajungi la o înțelegere cu o structură care este semnificativ diferită de tine din punct de vedere intelectual, psihofiziologic, moral și etic. Uneori trebuie să spui ce se va întâmpla pentru că ești mai în vârstă și mai experimentat. Nu este nevoie să explici cum funcționează curentul electric pentru că copilului nu-i pasă, vrea doar să-și bage degetele în priză. Trebuie să începeți să negociați atunci când copilul și-a format idei despre relația cauză-efect și începe să pună întrebarea „de ce”, la care va trebui să răspundeți. Această maturare are loc de obicei după trei ani.

8. Ceea ce este potrivit pentru mine este potrivit pentru copil.

„Dacă ceva este evident pentru mine, și copilul îl va înțelege mai devreme sau mai târziu. Dacă eu cred că educația este un lucru absolut necesar, va începe și el să creadă așa.”

Este o greșeală să crezi că dacă profesorul de la școală spune că copilul tău este inteligent și trebuie doar să încerce puțin mai mult sau îi dai exemple de alți copii care au devenit deștepți sau te referi la figuri de autoritate, atunci mai devreme sau mai târziu copilul va înțelege de ce are nevoie să-ți înceapă studiile. Ceea ce este evident și corect pentru tine nu este evident și greșit pentru el. Și oricât de mult ai explica copilului, nu se va schimba prea mult.

9. Știu mai bine de ce are nevoie

„Sunt mai în vârstă și mai deșteaptă decât copilul meu, așa că știu mai bine de ce are nevoie.”

În mod logic, acest lucru este consecvent; copilul are într-adevăr mult mai puține informații, putere și capacitatea de a forma relații cauză-efect. Dar el nu ești tu. Ceea ce ai nevoie poate să nu-i fie deloc util copilului tău, pentru că el este diferit, poate avea nevoi complet diferite. Poți încerca să-i spui despre părerile tale, dar în același timp să arăți că aceasta este părerea ta: „mi se pare”, „Cred că da”. Nu spuneți că este evident pentru toată lumea că este nevoie de studii superioare. Acest lucru este evident pentru toată lumea, cu excepția celor care și-au găsit locul în viață și sunt fericiți fără el.

10. Un copil îmi va rezolva problemele

„Copilul meu a venit pe această lume ca să-mi pot rezolva unele dintre probleme.”

Aceasta ar putea fi singurătatea, atingerea armoniei în familie sau speranțe de îngrijire la bătrânețe. Există un fenomen al unei mame animatoare. Arata asa: „Dimineata avem 15 minute de cursuri cu nisip cinetic, apoi cartonase pe Glenn Doman, dupa care facem Duchenne o jumatate de ora, apoi o plimbare, unde hranim ratele, in acelasi timp invatam. Nume latine, apoi prânz și vreo cincisprezece minute de jocuri de rol, apoi avem modeling...” O astfel de mamă nu a putut să-și dea seama de anumite nevoi și acum le proiectează asupra copilului, interacționând de fapt cu ea însăși.

Problema este că după ceva timp ea va descoperi brusc că în spatele tuturor acestor lucruri se află o persoană vie, cu propria sa viziune asupra lumii și interese. Și când începe să nu atingă un anumit nivel sau refuză să facă ceea ce nu-i place, o astfel de mamă devine deprimată, pentru că a planificat deja totul. Nu există o ieșire pozitivă din această situație. Mai devreme sau mai târziu acest lucru va afecta atât părinții, cât și copilul. Un copil nu vine pe lume pentru ca tu să-ți rezolvi problemele. El vine ca o nouă entitate și ar trebui să decidă el, nu tu. Lumea creează ceva nou prin tine, iar acesta este un adevărat miracol.

Psihologul de familie și cronicarul publicației Snob Katerina Murashova a vorbit despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții. Bineînțeles că le fac nu din prostie, ci din zel și anxietate că ceva va merge prost. Nu trebuie să vă faceți griji, recomandă Katerina. Totul va fi bine.

1. Voi trăi pentru copiii mei.

„Am pentru ce să trăiesc. Voi trăi pentru copiii mei. Educația lor este sarcina mea principală.”

2. Jucând la democrație

„Un copil este o persoană egală cu mine. Libertate, egalitate și fraternitate.”

3. Există un singur model corect de educație

„Există multe opțiuni parentale diferite și probabil că există cea potrivită undeva pe care trebuie să o găsești și de care să profiti.”

Două zile mai târziu mi-am primit copilul, iar de îndată ce a trecut pragul, au fost activate granițele după care locuia acasă. Copiii știu să recunoască granițele, atâta timp cât acestea sunt clar definite. Sarcina noastră este să-i informăm pe copil în ce lume s-a găsit și să-i formăm propriul model de creștere.

4. Copilul își poate descurca singur studiile

„Nu și-au făcut temele cu mine, dar am învățat. Am crescut ca o persoană normală, ceea ce înseamnă că există un fel de garanție.”

Această poziție este consecventă din punct de vedere logic, cu excepția unui singur lucru: nu sunteți părinții voștri, copilul dumneavoastră nu sunteți voi, iar lumea în care vă creșteți copilul nu este aceeași în care ați fost crescut. Un copil poate diferi în ceea ce privește temperamentul, puterea sistemului nervos și alți parametri; nu este nevoie să vorbim despre diferențele din mediu. Prin urmare, folosirea modelelor altor persoane, darămite a lăsa totul să-și urmeze cursul, nu este cea mai bună opțiune pentru rezolvarea problemei. Există șansa ca copilul să facă față totul de unul singur și să poată realiza multe, dar pentru a crește această șansă, ajută-ți copilul.

5. Morcov și stick

Metoda „morcov și stick”: întărire pozitivă și negativă.

Există două tipuri de oameni care nu fură. Unii se tem că vor fi trimiși la închisoare, alții simt că se vor murdări în asta. Doar primul tip de copil poate fi crescut cu morcovi și bastoane. Al doilea tip sunt sentimentele dezvoltate de persoane semnificative din copilărie. Nu există nicio lege morală internă, există ceva care a fost odată stabilit în noi, deși nu ne amintim. Întărirea negativă poate opri doar comportamentul nedorit. Pentru a dezvolta obiceiuri bune, trebuie să vă amintiți întărirea pozitivă. Când copilul tău face ceva bun – mai ales dacă a mai făcut invers într-o situație similară – spune-i cât de bine este. Copilul vrea să fie cuminte și, observând momente marcate de laude, va încerca să le repete.

În același timp, proiectează aceste sentimente asupra ta: nu are rost să spui că copilul se comportă bine sau rău față de o altă persoană; singura persoană ale cărei emoții și sentimente îl privesc ești tu. Asume responsabilitatea.

6. Copiii nu sunt animale

„Metodele care sunt folosite pe animale nu pot fi folosite pe copii: este imoral.”

7. Negocieri cu copilul dumneavoastră

„Poți oricând să ajungi la o înțelegere cu un copil.”

8. Ceea ce este potrivit pentru mine este potrivit pentru copil.

„Dacă ceva este evident pentru mine, și copilul îl va înțelege mai devreme sau mai târziu. Dacă cred că educația este un lucru absolut necesar, va începe și el să creadă așa.”

9. Știu mai bine de ce are nevoie

„Sunt mai în vârstă și mai deșteaptă decât copilul meu, așa că știu mai bine de ce are nevoie.”

10. Un copil îmi va rezolva problemele

„Copilul meu a venit pe această lume ca să-mi pot rezolva unele dintre probleme.”

1. Voi trăi pentru copiii mei.

„Am pentru ce să trăiesc. Voi trăi pentru copiii mei. Educația lor este sarcina mea principală.”

Ekaterina Murashova © Snob.ru

2. Jucând la democrație

„Un copil este o persoană egală cu mine. Libertate, egalitate și fraternitate.”

3. Există un singur model corect de educație

„Există multe opțiuni parentale diferite și probabil că există cea potrivită undeva pe care trebuie să o găsești și de care să profiti.”

4. Copilul își poate descurca singur studiile

„Nu și-au făcut temele cu mine, dar am învățat. Am crescut ca o persoană normală, ceea ce înseamnă că există un fel de garanție.”

5. Morcov și stick

Metoda „morcov și stick”: întărire pozitivă și negativă.

6. Copiii nu sunt animale

„Metodele care sunt folosite pe animale nu pot fi folosite pe copii: este imoral.”

7. Negocieri cu copilul dumneavoastră

„Poți oricând să ajungi la o înțelegere cu un copil.”

8. Ceea ce este potrivit pentru mine este potrivit pentru copil.

„Dacă ceva este evident pentru mine, și copilul îl va înțelege mai devreme sau mai târziu. Dacă eu cred că educația este un lucru absolut necesar, va începe și el să creadă așa.”

9. Știu mai bine de ce are nevoie

„Sunt mai în vârstă și mai deșteaptă decât copilul meu, așa că știu mai bine de ce are nevoie.”

10. Un copil îmi va rezolva problemele

„Copilul meu a venit pe această lume ca să-mi pot rezolva unele dintre probleme.”

În ultimii ani, căutarea de ajutor psihologic a încetat să fie ceva neobișnuit - oamenii ascultă sfaturile psihologilor, iar prietenii sunt sfătuiți să consulte un psiholog în cazul oricăror probleme. Cu toate acestea, munca unui psiholog va fi inutilă dacă cei care apelează la el sunt gata să primească doar o „pastilă magică” și nu vor face ei înșiși nimic. Ekaterina Murashova povestește cum se întâmplă acest lucru în cartea ei „Lumea confortabilă”.

Cititorii rubricii și cărților mele spun (sau scriu) adesea: cât de inteligent dezlegați tot felul de cazuri psihologice complexe și cât de ușor și fără probleme le rezolvați!

Gama de sentimente cu care se spune (scris) acest lucru este diversă: de la admirație sinceră (există profesioniști!) până la neîncredere totală (probabil că psihologul minte, dar nu va recunoaște niciodată!).

Când remarca nu este retorică și implică răspunsul meu, răspund cu sârguință și monoton că aleg, desigur, cele mai izbitoare și ilustrative cazuri pentru rubrica (cărțile) mele și, în plus, alcătuiesc întotdeauna fiecare poveste din mai multe:

să respecte standardele etice;
ca să fie mai interesant de citit.

În sine, munca zilnică a unui psiholog este mult mai puțin strălucitoare și interesantă și există mult mai multe eșecuri în ea decât se obține în versiunea jurnalistico-literară a descrierii sale.

Dar totuși, numărul acestor remarci și surprize este așa încât m-am gândit că ar fi util și informativ pentru cititorii mei obișnuiți să descrie o zi proastă tipică pentru un psiholog.

Mai mult decât atât, discuția de aici nu va fi în mod deliberat despre cazuri luminoase, complexe, în care psihologul nu a fost capabil să înțeleagă (descriu în mod regulat acest lucru), și nu despre cazuri extrem de dificile, când nimic nu poate ajuta cu adevărat (am scris și despre asta). de mai multe ori ), - aici este doar o rutină, totul este destul de simplu și clar, dar, vai pentru mine, eșec după eșec.

Deci, o zi proastă tipică pentru un psiholog practic, adică pentru mine. Recepție de seară, patru familii.

Neglijarea pedagogică sau...

Prima persoană care se înscrie este o femeie cu o fetiță de mai puțin de cinci ani. Familia este repartizată la clinica noastră. Fata nu spune aproape nimic - doar câteva cuvinte plus flutură mâinile. El pare să înțeleagă instrucțiunile. Evident, întârziere în dezvoltare, dar de ce natură?

„Nu știu cum să comunic cu ea”, se plânge mama. - Ea nu ascultă. Îi spui, vorbești, dar măcar nu-i pasă. ORL mi-a spus să merg să te văd.

- Bine, hai să discutăm. Dar mai întâi, dă-mi cardul tău, spun eu.

Mama îmi întinde un caiet cu cel mult zece pagini de hârtie scrise pe el.

-Unde este cardul principal? Trebuie să aflu cum s-a dezvoltat fata, verdictele neurologilor în primul an, anii următori...

„Dar e acasă, nu am luat-o”.

- E rău, dar bine. Atunci spune-ne singur: sarcina, nașterea, primul an de viață, cum ai dormit, ai mâncat, când a apărut zumzetul, primele tale cuvinte...

„Ne-au fost îndepărtate adenoidele”, spune mama după ce s-a gândit. - Oh, am suferit! Și știi, de asemenea, cât de greu este să aduni toate testele! Intr-o zi am venit la clinica...

Cincisprezece minute de încercări zadarnice de a afla ceva cu privire la fondul problemei.

— Cum te joci cu fiica ta?

- Da, se joacă singură. Ea nu are nevoie de nimeni...

Între timp, fata aranjează vasele și încearcă să imite mâncarea și băutura.

- Are nevoie, vezi tu, acestea sunt elemente ale jocurilor de rol. Dar de fapt ce faceți împreună?

- Mergem la magazin... Uneori fac rost de mingea cu ea.

Încă o jumătate de oră încerc să-i explic mamei cum și ce se poate face.

„Cinci” în creșterea unui copil

Următoarea femeie care sosește este de la departamentul de auto-susținere - a venit din celălalt capăt al orașului și și-a adus fiul de treisprezece ani. Bine îngrijit, în formă. Zâmbește orbitor.

— Ți-am citit cărțile și articolele. Mi-a placut foarte mult. În general, sunt interesat de psihologie. Este foarte plăcut să te cunosc personal.

- Multumesc pentru cuvintele frumoase. Si eu sunt multumit. Cu ce vii la mine?

Vorbește mult, mult timp despre succesele sale cu fiul său. Învață la un gimnaziu de matematică. Nu m-a interesat niciodată matematică, dar „aceasta este o educație bună, un grup adecvat de copii și părinți, înțelegeți.” Cu ajutorul tutorilor se descurcă destul de bine cu programul. În vacanțe în străinătate, tabere de limbi străine, schi alpin cu toată familia, și cu mama mea: „Ne-au spus despre asta, știi, nu poți rata.”

Încerc să vorbesc cu tipul însuși: ce îți place, ce faci cu prietenii tăi, ce îți amintești din ultima ta călătorie? Câteva răspunsuri formale, incolore, nu există timp pentru nimic, nici televizor nu există în familie (este o cutie de zombie, este dăunător pentru un copil), un răspuns este clar sincer.

- Ce ai face dacă ai fi lăsat singur și nu ar fi trebuit să faci nimic?

- S-a dus la culcare. Sau aș minți și m-aș uita pe fereastră, la cer.

Mama însăși a fost o elevă excelentă, „toată lumea din familia noastră are studii universitare”. Acum are nevoie de un „A” de la mine (după cărți, i s-a părut că sunt potrivit pentru rolul de expert): bravo, faci totul bine, ți-ai crescut bine fiul, continuă la fel. spirit, ia o plăcintă de pe raft.

Nu pot spune asta - tipul are ochii plictisiți, iar ea însăși s-a plâns științific în trecere: oferim toate oportunitățile, dar el nu are motivație pentru nimic. De îndată ce încep să vorbesc despre asta, ei pleacă imediat: ea nu va schimba nimic, va căuta confirmarea poziției ei în altă parte.

Oricum nu vor face nimic

Al treilea, un cuplu tânăr drăguț cu doi băieți, m-a vizitat deja recent. Am discutat despre stabilirea limitelor și agresivitatea unui băiat mai mare. Am decis ce vor face și cum. Te salută cu bucurie, stai jos și... prezintă exact aceleași probleme ca data trecută.

- Deci, băieți, opriți-vă: ați făcut ceea ce am convenit data trecută?

- Da, desigur, am făcut-o, dar nu ne-a mers!

— Spune-ne cum și ce anume ai făcut.

„Am fost de acord, apoi s-a dus și i-a cumpărat acea jucărie din magazin.”

- Păi, da, dar i-am interzis să ia bomboane înainte de cină, dar ea a spus: e în regulă, poți să bei una.

- Și îi spun: un tabu este un tabu, trebuie să-l suporti, altfel nu merge, a spus psihologul, iar el: ei bine, și-a cerut iertare...

A existat o astfel de conversație de ceva vreme (practic fără participarea mea), apoi mama și-a ridicat mâinile: o, am înțeles, noi înșine suntem din nou la fel...

— Exact, oft.

- Oh, ce ar trebui să facem?

- Da, acesta este exact același lucru despre care am vorbit data trecută. Lasă-mă să repet din nou...

Ei trăiesc nu pentru bucurie, ci pentru...

În cele din urmă, mama aduce o fată mohorâtă de 14,5 ani: vrem ca ea să fie mai responsabilă. Poate studia (spun profesorii) și poate ajuta și prin casă, dar nu face nimic. Totul trebuie forțat. Am deja o vârstă atât de mare încât este timpul să o fac eu, cu siguranță. Lumea este crudă acum, nu dezamăgește pe nimeni, trebuie să încerci, să treci peste. Iată-ne la vârsta ei...

„Mai multe detalii din acest punct”, întreb.

Tatăl meu provine dintr-o familie de alcoolici, dar a ieșit. Mama este cea mai mare a trei copii. Părinții ei lucrau, ea se agita cu cei mai mici. Ea a poruncit, desigur. Prima căsătorie a fost nereușită, de asemenea, alcoolul. Într-o familie care s-a format târziu, două personaje puternice s-au ciocnit, s-au converjat, s-au separat, dar s-au ținut și s-au obișnuit. Cu toate acestea, sentimentul de luptă continuă nu a dispărut.

„Nu vreau să merg acasă, sunt gata să merg oriunde”, recunoaște fata. - Sunt mereu nemulțumiți de tot. Cred că mă urăsc.

Nu, le iubesc și le pasă atât de mult. Ei nu știu altfel.

Ea se luptă și ea, iar fratele mai mic (fratele bărbatului) începe deja.

„Ați învățat să cooperați unul cu celălalt”, le spun adulților. — Poate o poți încerca și cu copiii?

- De ce ar trebui să cooperez cu ei dacă îi hrănesc și ei trăiesc din tot ce este gata făcut? - întreabă tatăl. - Și-a pierdut telefonul, i-am cumpărat unul nou, dar s-ar putea să nu l-am cumpărat, apropo - este vina ei...

„Trebuie să înțeleagă...”, repetă mama.

-Ce zici de bucurie? - Întreb. - Bucuriile vieții? Poate îl putem încerca ca experiment?

— Știi, am destule experimente la lucru.

Au intrat în lupta lor, la fel de posomorâți și înstrăinați. Dar dacă se întâmplă ceva afară, ei vor sta spate în spate și, la fel de mormăit și zguduit, își vor apăra până la urmă pe ai lor și pe ai lor. Familie. Secolul XIX, realism critic.

Recepția s-a încheiat. Afară deja se întunecă, mă târăsc în liniște acasă. Zi cu ghinion. Se întâmplă.

Tip